Radu Mazăre, audiat la DNA într-un dosar al ANRP

Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, s-a prezentat, joi, la DNA pentru a fi audiat în dosarul ANRP 5 în care se fac cercetări privind supraevaluarea unui teren din Constanța. 

Mazăre a ajuns la sediul DNA la ora 11.10.

"Și ce vreţi să comentez eu, raportul de evaluare? Eu sunt inginer. Evaluările le fac nişte evaluatori care fac nişte studii pentru aşa ceva şi răspund pentru evaluările pe care le fac. Dumneavoastră ce profesie aveţi, ştiţi să evaluaţi un metru pătrat? Nici eu", a declarat Radu Mazăre jurnaliştilor la intrarea în sediul DNA.

Prejudiciul creat se ridică la 8 milioane de euro.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupție au anunțat că au început urmărirea penală într-un nou dosar ANRP în care se fac cercetări privind supraevaluarea unui teren din Constanța.

În acest caz sunt vizaţi Crinuţa Dumitrean, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, la data faptelor, deputatul Cătălin Teodorescu, omul de afaceri Horia Simu, dar şi alte şase persoane.

Anchetatorii precizează că pe 22 octombrie 2009, Horia Simu, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren din minicipiul Constanța, prețul cesiunii find de 700.000 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel