Primarul Constanței, Radu Mazăre, a pus o problemă cât se pate de serioasă referitoare la dosarul de șantaj în care este implicat Mircea Băsescu, dar unde au apărut și numele procurorului-șef al DNA, Codruța Kovesi și a șefului ÎCCJ, Livia Stanciu.
Radu Mazăre a amintit de o declarație televizată a lui Traian Băsescu, unde acesta spunea că Justiția și modul în care ea se comportă trebuie să fie aceeași pentru toți. Nu contează dacă ești Mazăre, de care știe el că este un mafiot, sau ești un simplu tâlhar, trebuie să te ia cu mascații, cu cătușe și cu dube.
"Am văzut că pe fratele președintelui nu l-au dus ca pe mine cu dube și cu mascați. Nu a plecat în dubă de la DNA înconjurat de mascați, ci a avut un cu totul alt tratament", a declarat Radu Mazăre la RTV.
"Bercea Mondial spunea în cursul zilei de joi că bani au ajuns și la doamna Kovesi și la doamna Stanciu. Eu înțeleg că înregistrările cu Mircea Băsescu dfin care reiese foarte clar că a primit niște bani au ajuns vineri la DNA. Dar abia astăzi a fost chemat în calitate de suspect, a spus Radu Mazăre.
"Am o întrebare. Eu ca și primar și polirician de 14 ani de zile am avut zeci de dosare în care DNA s-a autosesizat. Vreau să știu și eu: În privința acestor acuzații publice făcute de Bercea, că banii au ajuns la șefa DNA-ului, cine se autosesizează și cine o anchetează pe doamna Kovesi?
Trebuie văzut în țara asta, unde DNA îi anchetează pe toți, să vedem la asemenea acuzații de cine va fi anchetată doamna Kovesi, și dacă până se finalizează această acuzație mai poată să conducă Parchetul care anchetează dosarul în care este acuzat fratele președintelui Traian Băsescu, unde doamna Kovesi este acuzată că a luat mită.
Aștept un răspuns din partea Parlamentului care trebuie să ia o poziție în acest sens în ceea ce privește pe șefa DNA, dar și în ceea ce privește pe șefa ÎCCJ, care este suspectată și acuzată că a luat mită. Eu nu spun că este așa, dar cum să mă mai duc eu la DNA ca să fiu anchetat, sau la Înalta Curte într-un complet prezidat de doamna Stanciu și să mă duc cu sufletul deschis că Justiția îmi va face dreptate, când sunt acuzații publice de intermedieri de bani dați prin fratelui președintelui celor care au fost numiți de președinte în funcțiile respective", a mai spus Radu Mazăre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu