Radu Mazăre a menționat, miercuri seară, când a ajuns la Constanța de la București, că intenționează, curând, să demisioneze de la Primăria Constanței, dar și de la partid.
"Da, foarte clar și românește, aș vrea să-mi dau demisia și vreau să fac lucrul ăsta curând. Nu mă întrebați ce înseamnă curând, dacă într-o zi, două, dar este o chestiune cred eu de săptămâni, de luni. Același lucru vreau să-l fac și de la partid. Păi ce, să ajung eu să mă pună ăia de la București, să mă dea afară fiindcă mă anchetează un procuror? Păi uite cum m-a anchetat procurorul, m-a și băgat la beci de două ori, după care am venit să vorbesc cu voi.
Ăsta e motiv să mă dai afară din partid? Eu știu că cu toții suntem nevinovați până la o hotărâre definitivă. Dar... să rămână domnii cu regulile astea, ei cu partidul lor și eu să rămân cu viața mea. Am și eu dreptul la viața mea", a afirmat primarul Radu Mazăre, lider al organizației județene a PSD, scrie Agerpres.
Marți seară, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiției au respins solicitarea procurorilor anticorupție de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului Constanței, Radu Mazăre, după ce acesta a fost reținut în arestul Poliției Capitalei pentru 24 de ore, fiind acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum și două infracțiuni de conflict de interese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu