Avocatul lui Radu Mazăre a afirmat că extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost legală, astfel că acesta ar putea să se întoarcă în Madagascar.
„În Madagascar la fel ca și în România sau Franța, legislația malgașă e identică cu legislația franceză, pentru a fi extrădat trebui să apari în fața unui judecător. Un mandat de extrădare nu poate fi emis niciodată de către un procuror, poate de judecătorie. (...) Situația a stat în felul următor: inițial Radu Mazăre fiind dat în urmărire internațională a fost reținut. Interpolul din Madagascar cu Interpolul din România au avut o corespondență, cei din Madagascar au spus, conform înțelegerii pe care au avut-o la întâlnirea de la Lyon, că nu îl pot ține pe Radu Mazăre mai mult de 6 zile. În cele din urmă l-au ținut puțin mai mult. S-au oferit să îl aducă la Otopeni, românii nu au acceptat, au spus că vor trimite propria escortă și l-au preluat din Antananarivo”, a precizat avocatul lui Radu Mazăre, la Antena 3.
Avocatul Mihai Drăgan a povestit totodată cum a decurs extrădarea lui Radu Mazăre și a explicat celebrul episod cu evadarea.
„Vă amintiți probabil că la momentul respectiv se spunea că Radu Mazăre nu figurează în penitenciar și ar fi fost în stare de evadare. Situația a fost alta. Cei de la penitenciar au refuzat să îl predea escortei române dintr-un singur motiv: nu exista mandat de extrădare. Atunci procurorul a dat un ordin de extracție din penitenciar ca și cum l-ar duce la audieri, doar că nu l-au dus la audieri ci la poarta avionului. Fără nicio glumă, așa au stat lucrurile. Nu a mai trecut prin fața unui judecător”, a mai precizat avocatul fostului edil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu