Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, vineri, că primarul Constanței, Radu Mazăre, va fi cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
ICCJ hotărâse miercurea trecută ca edilul Constanței să fie cercetat în libertate, însă procurorii au contestat decizia, astfel că o decizie definitivă în acest sens s-a luat în această seară.
Ce acuzații îi aduc procurorii lui Mazăre
Potrivit DNA, la începutul anului 2011, Radu Mazăre a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social "Henri Coandă", aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.
Avraham Morgenstern, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a vrut să își asigure câștigarea licitației ce urma a fi organizată.
"Astfel, în cursul anului 2011, (Morgenstern - n.r.) i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală", arată DNA.
În schimbul acestor sume de bani, mai susţin procurorii, Mazăre ar fi efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu, cum ar fi iniţierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de Morgenstern.
Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primarul Constanţei, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea lui Morgenstern, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA - circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, iniţiată de Mazăre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News