Radu Tudor a propus o ipoteză interesantă cu privire la Adrian Sârbu şi faptul că a fost săltat de pe stradă de procurori pentru a fi dus la Parchet.
"Ceea ce ştiu eu este că 2 sau 3 importanţi responsabili ai agenţiei Mediafax, pe care acum o conduce Adrian Sârbu, au fost arestaţi acum 3 săptămâni. Dacă nu mă înşel, contabila şefă şi încă două persoane din Mediafax au fost arestate. Este posibil ca oamenii aceia să fi vorbit la interogatoriile făcute de procurori şi să fi spus, eventual, că Adrian Sârbu este autorul acelei încrengături ilegale de firme de la Mediafax şi de la Mediapro. Detaliile pe care le-am văzut în presă despre morişca de acolo sunt incredibile.
Şi ceea ce şochează foarte mult este notorietatea lui Adrian Sârbu, generată de trustul foarte mare şi foarte performant de presă pe care îl are, de 20 de ani, şi găinăriile la care s-a putut preta. Pentru mine e şocant ca un om care are o avere impresionantă, care a avut un trust de presă, pentru că l-a vândut, care a făcut performanţă în România, dădea mâna cu preşedinţii României, cu prim-miniştri, să se fi pretat la astfel de lucruri pe care le spun procurorii", a declarat Radu tudor la emisiunea "La ordinea Zilei" la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu