Jurnalistul Radu Tudor susține că "asistăm la fapte de o gravitate fără precedent". El adaugă "Din păcate, ele nu vor fi sancționate de acele cercuri occidentale care, pe filiera populară, nu scapă nici un prilej să ne critice justificat sau nu”. Așa a comentat jurnalistul cu privire la participarea șefulului SIE, Teodor Meleșcanu, la lansarea Inițiativei România Liberală, formată în jurul lui Andrei Chiliman din PNL.
„Spuneam săptămâna trecută că inițiativa asta numită IRL pare o combinație lingvistică și operativă între SRI și SRL. Și ce să vezi? Actualul șef al spionajului, Teodor Meleșcanu și fostul șef al spionajului, MR Ungureanu, au participat și ei la evenimentul politic menit să bage dihonie în Partidul Național Liberal", subliniază Radu Tudor pe blogul personal.
El atrage atenția că "au participat și o căruță de băsiști cu acte în regulă". Prin urmare, rectifică "IRL = SIE+SRL".
Radu Tudor conchide „Pentru cei care mai au întrebări existențiale: da, este profund ilegal să participi la acțiuni politice ca șef al unui serviciu secret. Numai în țări ca Rusia și Venezuela e posibil acest lucru. Sub nici o formă într-o țară UE și NATO”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News