Radu Tudor: Demersul lui Hunor de a-l apăra pe Tokes e de la Budapesta

Jurnalistul Radu Tudor consideră că demersul lui Kelemen Hunor, care susține că o eventuală retragere a decoraţiei lui Laszlo Tokes este inoportună, își are originile probabil la Budapesta.

"Cred că demersul lui Kelemen Hunor e de undeva de la Budapesta, un telefon primit să sară în ajutorul pionului şi, doi, să facă cumva să se împace cu Tokes, că dacă se apucă acesta să vorbească despre mafia politică ce a furat sume importante de bani, s-ar putea ca la europarlamentare să fie cu necaz", a declarat Radu Tudor, joi, în cadrul emisiunii "La ordinea zilei", citat de Antena 3. "Eu i-am auzit pe toţi liderii UDMR vorbind de autonomie teritorială, sunt doar diferenţe de nuanţe eventual. Tokes, dacă se poate, ar vrea autonomie cu buzduganul, cu parul cu sârmă electrică, UDMR-ul mai pe la guvernare, cu beneficii", a continuat jurnalistul. "Am înţeles că cei de la UDMR o să protesteze că sunt discriminaţi sau că n-au drepturi. După ce au guvernat zece ani ţara asta şi au înghiţit fonduri de cred că niciun partid românesc n-a înghiţit cât ei, acum se plâng că n-au drepturi. Acum, după ce şi-au făcut burta plină, încep să chiţăie că le e foame şi că n-au drepturi", a mai spus Radu Tudor.

Vezi și: Hunor sare în apărarea lui Tokes: Retragerea decorației, inoportună

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel