Radu Tudor a vorbit despre Strategia Militară adoptată de guvern.
„O soluție modernă, profesionistă, europeană. O șansă pentru cei care, tineri fiind, doresc să aibă o pregatire militară, cu disciplină și rigoare. Dupa aceea, pot avea un atú într-o o eventuală opțiune pentru o carieră militară”, a transmis Radu Tudor, în legătură cu noua strategie militară a României.
„Serviciul militar obligatoriu de pe vremea comunismului a fost o umilință, un chin, cu foarte slabă relevanță militară pentru cei care «au făcut armata». Acum, tinerii pot fi militari în termen cu soldă și pregatire militară adevarata, nu 80% la munci agricole sau alte așa zise misiuni fără o relevanță în zona apărării propriu-zise”, a adăugat el.
„Sunt curios câți din tinerii României de azi vor dori să facă serviciul militar în termen, în mod voluntar. Trebuie să fie opțiunea lor, liber consimțită, nu voința părinților, a lu' tataie sau mamaie. «Că așa ierea pe vremea lor»”, a conchis jurnalistul.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, Strategia militară a României denumită „Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări”, scrie Alba24.ro. Una dintre principalele modificări este reintroducerea serviciului militar voluntar în termen.
Serviciul militar voluntar in termen va fi reintrodus, fiind pregătite schimbări legislative care vor fi puse la punct astfel încât să fie permise selecţia, recrutarea şi instruirea de militari voluntari în termen.
Totodată, sunt pregătite noi măsuri şi pentru rezerviști, care vor forma o structură de forţă terestră pentru misiuni pe timp de pace, dar şi în timpul stării de urgenţă. Strategia militară a României a fost elaborată de Statul Major al Apărării. Precizăm că serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în România în anul 2007.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News