Jurnalistul Radu Tudor le-a transmis un mesaj colegilor cameramani care au fost agresaţi de fiul lui Gheorghe Dincă la ieşirea din sediul CNA.
"Ne bazăm zilnic pe activitatea şi munca acestor colegi extraordinari. Ce vedeţi dumneavoastră pe ecrane, adică faţa mea şi a invitaţilor mei, are în spate o întreagă industrie. Oamenii ăştia nu se văd de cele mai multe ori. Muncesc cot la cot cu noi, de multe ori chiar cu un efort în plus şi au nevoie de un singur lucru: să fie lăsaţi în pace să îşi facă meseria. Când un cameraman este lovit în cap de un astfel de individ cred că toată societatea trebuie să reacţioneze, indiferent de ce instituţie media este vorba. Libertatea de exprimare este unul dintre primele deziderate câştigate în decembrie 89. Nu putem accepta un astfel de comportament, mai ales că vine dintr-un caz care a terorizat întreaga România", a declarat Radu Tudor în emisiunea ”Punctul de Întâlnire”.
"Orice derapaj, ca cel de azi, trebuie dur sancţionat. Mă aşteptam ca până acum nişte lideri politici, nişte şefi de instituţii, să dea un comunicat, măcar trei rânduri, în care să îşi declare solidaritatea faţă de aceşti jurnalişti şi să îi condamne pe agresori. Şi nu e vorba doar de Antena 3, că au fost şi jurnalişti de la România TV agresaţi. Dacă indolenţa asta cuprinde întreaga societate şi nu reacţionăm când se întâmplă ceva, să nu ne mirăm că mizeria asta se perpetuează. E nevoie mereu de un exemplu, mai ales când se întâmplă astfel de derapaje", a mai spus Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News