George Maior și-a dat demisia din fruntea SRI. În urma sa au rămas ipoteze cu privire la cine ar putea să-l înlocuiască și pe ce filieră va veni alegerea noului director al celui mai important serviciu de informații din țară.
Jurnalistul Radu Tudor scrie, pe blogul său, că noul șef al SRI va fi Eduard Hellvig. Ipoteza a fost comentată în emisiunea "La ordinea zilei", la Antena 3.
"Numele lui Eduard Hellvig este printre cele acceptate de Klaus Iohannis şi nerefuzată de Victor Ponta. Pentru un nou şef al SRI, preşedintele propune, majoritatea parlamentară votează. Dacă în 2006, pentru Maior şi Săftoiu, a existat o înţelegere, la fel ar trebui să fie şi acum. Cum noul PNL, vechiul PDL, nu are şanse să facă o majoritate prea curând, o discuţie pe tema asta între Iohannis şi Ponta este foarte probabilă. Numele vehiculate până acum sunt variante, nu avem de unde şti până nu va fi numit oficial. Oricum, varianta cu Gabi Oprea, pe care am lansat-o anul trecut, era valabilă în varianta cu Ponta preşedinte", a explicat Radu Tudor. Jurnalistul Răzvan Savaliuc creditează varianta Gabriel Oprea, auzită "pe surse".
Profesorul Vlad Nistor a opinat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis va fi una surpriză: "Eu cred că domnul Iohannis, cum ne-a obişnuit deja, o să ne surprindă pe toţi. Am văzut multe nume vehiculate."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu