Raluca Turcan a lipsit de la lansarea moțiunii lui Florin Cîțu pentru șefia PNL.
Florin Cîțu și-a depus candidatura la funcția de președinte al PNL. Moțiunea sa se numește România Liberală. Deoarece Raluca Turcan a lipsit de la lansarea moțiunii lui Florin Cîțu, au apărut numeroase zvonuri.
„După cum știți, Raluca Turcan a absentat astăzi și s-a speculat mult pe faptul că a lipsit Raluca Turcan. Dar, într-un mesaj de ultimă oră, ne-a comunicat că este în concediu, la mare, și că nu putea să participe la acest eveniment”, a spus Radu Tudor, vineri seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”.
Amintim că Raluca Turcan consideră că moțiunea „România liberală" vizează modernizarea PNL și a României.
„Reușita acestei moțiuni pentru PNL se va vedea în alegerile din 2024. Florin Cîțu și echipa pe care a creat-o în aceste săptămâni vor câștiga alegerile în PNL și vor face, alături de partenerii din actuala Coaliție, o bună guvernare a României - pentru că aceasta este prioritatea și aceasta este așteptarea românilor”, a spus Raluca Turcan.
„În primul rand am intervenit rapid și corect cu măsuri de susținere a companiilor și pentru protejarea locurilor de muncă în pandemie: 7,3 miliarde de lei, măsuri active care au funcționat până la jumătatea acestui an. Aceasta a fost baza pentru creșterea economică de 13,6% pe trimestrul 2 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În plus, ultimele 7 luni au însemnat o creștere de 120.000 de noi contracte de muncă... În al doilea rând, despre schimbările instituționale și legislative de care este urgentă nevoie și care au fost amânate 30 de ani, în domeniul pensiilor, a salarizării, asistenței sociale și pieței muncii, a digitalizării instituțiilor. Iar aici cel mai important instrument este PNRR, în cadrul căruia componenta de redresare după criză și de reziliență este dublată de componenta de reforme”, a precizat Raluca Turcan.
Rezultatul concret al acestor acțiuni se va vedea în final în buzunarele românilor, prin creșterea veniturilor, după reformele din domeniul pensiilor și salarizării publice și într-o mai bună funcționare a sistemelor publice, cum este cel al asistenței sociale, este concluzia ministrului Muncii, Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News