Radu Tudor, surse: informație care ar putea să arunce în aer Rusia și războiul din Ucraina

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Jurnalistul Radu Tudor anunță că începe vânătoarea la Moscova. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Am o informație de ultimă oră care, dacă se confirmă, ar putea să arunce în aer scena din Rusia și războiul” a anunțat Radu Tudor, în această seară, la Antena 3. 

”Potrivit unor informații care trebuie verificate generalul Serghei Surovikin, zis Armageddon, a fost arestat” a spus jurnalistul militar. Radu Tudor a precizat că informația a fost dată de o sursă foarte bună care, de-a lungul războiului, a furnizat informații corecte. Jurnalistul a precizat că urmărește respectiva sursă de când a început războiul din Ucraina. El a continuat prin a preciza că nu doar Serghei Surovikin a fost arestat, dar și adjunctul său: ”Dacă Vladimir Putin a început să aresteze comandanții de război din Ucraina și mai ales pe Surovikin pe care Prigojin l-a lăudat, începe o vânătoare la Moscova care nu știm cum se va termina”. 

Amintim că New York Times a scris că generalul Serghei Surovikin, comandantul adjunct al operaţiunilor militare ale Rusiei în Ucraina, ar fi știut că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia o rebeliune împotriva oficialilor din domeniul apărării de la Moscova. Citând oficiali din serviciile secrete americane, sursa citată a mai scris că ”responsabili” încearcă să afle dacă fostul comandant rus în Ucraina - Surovikin- a ajutat la planificarea acțiunilor lui Prigojin. 

În acest context, Radu Tudor spune că ”toate aceste elemente, puse cap la cap, ne duc la o confirmare a surselor intelligence-ului american, care se pare că are surse în profunzime pe teritoriul Federației Ruse, dacă a avut acces la astfel de informații cum că Surovikin știa de planul lui Prigojin”. Tot astăzi, presa occidentală a scris că FSB știa cu două zile înainte de acțiunea Wagner. Analistul politic Bogdan Chirieac a punctat că lideri din FSB se pare că ar fi sprijinit acțiunea Wagner. Bogdan Chirieac subliniază că, în Rusia, a fost o ”tentativă de lovitură de stat la nivel înalt”, adăugând că ”nu întâmplător a ajuns coloana lui Prigojin până la 200 de km de Moscova”. ”Se pare că mulți generali de rang înalt au rămas descoperiți” afirmă analistul politic. Rusia a schimbat cinci comandanți de război în Ucraina, Surovikin fiind considerat cel mai bun. Primul comandant de război rus în Ucraina a trecut la Wagner. ”Acum, Putin își administrează propria catastrofă” consideră Radu Tudor. 

Serghei Surovikin a rămas adjunctul ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu, după ce în ianuarie a fost înlocuit de la comanda trupelor ruse angajate în războiul din Ucraina. 

Citește aici despre avansul lui Prigojin în Rusia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel