Despre noi cei mulți și continuitatea sistemelor

Dar, incitat de faptul că în ultima vreme ("ultima" însemnând ceva vreme, chiar multă!) se aude tot mai des acest termen, fie că anumiți oameni politici se "revoltă împotriva sistemului", fie că sunt "favorizați", "înfrânți", "ținuți captivi" sau "doborâți" de sistem. Care sistem? Nu se știe foarte clar, dar în descrierea lui sunt amestecate, prin forţa sugestiei, în aceeași oală instituții de forță (SRI, SIE, ejusde farinae), anumite părți ale sistemului judiciar (din care nu au cum lipsi ANI, DNA și faimoasa Codruța), entități defuncte (gen "Securitatea"), dar și entități externe, la care se face de obicei trimitere prin invocarea "licuriciului".

Sistemele ar trebui să aibă o structură decelabilă

Numai că... Sistemele ar trebui să funcționeze coerent, însă sistemului invocat mai sus îi lipsește coerența. Sistemele ar trebui să aibă o structură decelabilă, dar nimeni dintre pretinșii cunoscători ai sistemului invocat mai sus nu i-a descris structura ierarhică sau pe cea funcțională. Sistemele ar trebui să aibă o rațiune, o motivație a existenței lor, deoarece nici natura, nici natura umană nu creează structuri iraționale - însă nimeni nu poate descrie logica acțiunilor acestui sistem, care face din nimic oameni politici și multimilionari în euro, pentru a-i reduce, ulterior, la mai nimic. Pe scurt - după umila mea opinie: Fie "sistemul" evocat de către cei care se autovictimizează public nu există și nu a existat, el fiind invocat doar ca o scuză pentru spectaculoasa cădere a unor Luciferi de carton.

Fie el a existat, a fost creat de către persoane și instituții care l-au gândit a funcționa în scopul de a îndeplini anumite funcții, dar undeva pe parcurs sistemul a luat-o razna, nu mai răspunde adecvat la comenzi și își îndeplinește prost funcțiile (uneori deloc, iar alteori acționează exact pe dos decât a fost conceput). Pe vremea când Băsescu era/părea atotputernic, îl descriam, pe paginile blogului propriu, precum Bătrânul de pe munte (pentru cititorii notelor de călătorie ale lui Marco Polo!), slujit de către un sistem care l-a creat, dar de sub comanda căruia scăpase, deținând astfel un control parțial asupra propriilor lui creatori.

Despre acest sistem vom afla cu mult mai greu

Ca figură de stil mergea, ca descriere a realității - nu mai sunt sigur. De ceea ce sunt sigur este că despre existența acestui sistem (dacă el există cu adevărat) - despre cum a apărut, cum funcționează și dacă vom mai fi vreodată liberi de sub imperiul său -, ei bine despre toate acestea vom afla cu mult mai greu decât vom afla despre "cine a tras în noi, după 22." Se prea poate însă, iar eu sunt înclinat mai degrabă înspre această explicație, să nu existe un sistem, ci mai multe sisteme. Aflate, uneori, în concurență, alteori acționând în mod coordonat - nu pentru că ar exista un singur centru de decizie, ci pentru că la un moment dat există aceleași interese.

Și dacă eu am dreptate, și dacă nu, ar trebui să încercăm (măcar să încercăm) să destructurăm aceste sisteme oculte, netransparente și care funcționează dincolo de controlul societății. Adică al nostru, al celor care nu facem parte din „sistem". Nu de alta, dar să nu ajungem în situația de a fredona, din ce in ce mai mulți: "Viața noastră unde e / Viața noastră, ce-ați făcut cu ea."

*Nota redacției: Intertitlurile și leadul aparțin redacției. Conținutul este responsabilitatea autorului 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News