Ediţia online a cotidianului L'Equipe a scris, sâmbără, că poloneza Agnieszka Radwanska s-a jucat cu nervii Simonei Halep.
"Poloneza a întors o situaţie dificilă din începutul partidei. Condusă cu 1-0 la seturi apoi cu 2-0 în al treilea set, Radwanska a făcut să se năruie jocul româncei, care şi-a multiplicat erorile directe. Radwanska s-a jucat des cu nervii adversarei ei, variind loviturile, folosind <slice-ul> de rever. Defensiva împotriva forţei. O minge care vine neîncetat în terenul advers, penturu a forţa jucarea unei lovituri suplimentare şi comiterea de greşeli. Fosta numărul 2 mondial a încercat să spargă jocul Simonei Halep cu lovituri ca lobul de la 3-3, în decisiv, după ce a atras-o în capcană cu o scurtă la fileu. Halep s-a enervat, Halep s-a agasat. Şi Halep s-a văzut condusă cu 4-3. Poloneza a făcut break-ul ghemul următor, după o nouă lovitură cu dreapta a adversarei, care s-a oprit în fileu, apoi şi-a oferit prima minge de meci, după o defensivă şi o acoperire a terenului excepţionale şi o nouă lovitură de dreapta în fileu. Şi nu a avut nevoie decât de una (n.r. - minge de meci). La 29 de ani, este a doua oară după 2012, când Radwasnka face să cadă numărul 1 mondial. Atunci a fost Caroline Wozniacki", a scris lequipe.fr.
Ce scrie presa internațională
”Este o victorie foarte importantă pentru Radwanska. Este pentru a doua oară în carieră când Radwanska reușește să învingă un lider mondial și prima oară din 2012 încoace”, arată Radio Polonia.
”Radwanska o ia prin surprindere pe Halep”, titrează agenția Reuters. ”Este al doilea turneu la rând în care românca nu reușește să ajungă în finală. A fost eliminată și de la Indian Wells de cea care a câștigat în cele din urmă turneul, japoneza Naomi Osaka”, notează agenția.
”Liderul mondial a fost scoasă în afara competiției de poloneza Radwanska”, anunță și AFP, în timp ce Associated Press menționează că înfrângerea pică greu pentru Simona Halep.
Meci în trei seturi
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu