Ministrul Sănătății, Raed Arafat, și-a propus să facă schimbări majore în sistemul sanitar. Una dintre ele va fi adoptată de Guvern chiar de săptămâna viitoare. Este vorba despre o hotărâre prin care licitațiile pentru echipamente, aparatură și medicamente vor fi realizate exclusiv de către Ministerul Sănătății, conform unui acord cadru de lungă durată. Până acum procedura era îndeplinită de fiecare spital în parte.
Autor: Gabriela Bejan
Raed Arafat susține că această schimbare va duce, în primul rând, la scăderea fraudelor și cheltuielilor din sistemul sanitar, așa cum relatează gândul. "Intră acum hotărârea de guvern care o să stabilească că ministerul este unitate de achiziţie centrală pentru sistemul sanitar şi poate achiziţiona sau achiziţionează pe acorduri cadru pe durată mai lungă materialele, medicamentele şi aparatură pentru sistemul sanitar cu sursă de finanţare din fondurile publice. Bineînţeles, vorbim de spitalele Ministerului Sănătăţii şi spitalele descentralizate împreună", a precizat Raed Arafat.
Acesta a mai adăugat că imediat după emiterea ordonanței vor putea fi organizate licitații pentru care companiile mari se vor lupta mult mai mult pentru a le câștiga. Astfel, achiziția centralizată pe mai multe echipamente va aduce automat și prețuri mai mici. De altfel, până acum au existat numeroase cazuri în care spitalele au plătit chiar și preț dublu pentru anumite aparaturi din cauza competiției slabe sau inexistente.
Organizarea licitațiilor centralizate nu presupune o procedură complicată. Potrivit Ministrului Sănătății va fi întocmit un caiet de sarcini de către instituția pe care o conduce, iar acolo vor fi trecute planurile cu numărul necesarului de echipamente și specificațiile aferente. Pentru randamentul maxim al acestor forme de licitație se impune ca procedura să fie una transparentă. Varianta ideală, în viziunea lui Arafat, este cea a licitațiilor electronice.
Companiile care vor dori să participe la aceste licitații sunt invitate la dezbateri cu o săptămână înainte de începerea acestora. Ele vor purta discuții pe marginea caietului de sarcini și vor putea să semnaleze acele criterii care descalifică fără motiv anumite firme. Tot atunci este permisă și modificarea caietului de sarcini ceea ce va reduce riscurile ca licitația să fie blocată din cauza contestațiilor. Ulterior, firmele eligibile vor intra în sistemul electronic și vor putea să liciteze până la un moment dat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News