Raed Arafat anunță un sistem unic Ambulanță, SMURD, UPU, cu ajutorul STS

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, Raed Arafat, a anunțat în exclusivitate pentru DCNews o premieră care ar urma să aibă loc în sistemul medical din România. Fondatorul SMURD a anunțat implementarea, cu ajutorul STS, a unui sistem unic digital de fișe, care va revoluționa întregul sistem de urgență.

”Cât de util vi se pare pe termen lung cardul de sănătate?”, l-a întrebat Val Vâlcu pe Raed Arafat, miercuri, la DCNews Live.

”Foarte util! Și vă spun de ce: pentru că la momentul actual este aproape unicul mecanism care va produce un sistem de control pentru toate aspectele de a oferi nume de persoane, fraudare în sistemul sanitar, pentru decontare. Deci în momentul în care ai cardul și te-ai dus, se știe clar că acest card are toate informațiile necesare”, a răspuns secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne.

Vezi și: Ce pățește Raed Arafat când conduce pe Șoseaua de Centură

”Pentru SMURD este util?”, a continuat jurnalistul DCNews.

”E util când începe să fie corelat și cu dosarul medical și putem automat să extragem datele medicale ale pacientului. Și aici e o noutate pe care îmi permit să v-o spun. Împreună cu STS și cu serviciile de ambulanță, acum se pregătește, e un program aprobat, un proiect european, până la sfârșitul anului cred că întregul sistem de urgență din România - Ambulanța, SMURD, Unitățile de Primiri Urgențe - vor merge pe un unic sistem digital de fișe, de rapoarte, de tot. Înseamnă că colectarea datelor și transferul datelor către spital va fi un lucru care va fi unitar, național, iar noi vom obține rapoarte mult mai precise în viitor. Sper ca până la sfârșitul anului să vedem acest sistem funcțional.

(...) O să fie terminale în mașini, în care se primește solicitarea în ele, după care se deschide fișa medicală, completezi fișa medicală, fișa medicală se transmite la UPU, ei completează fișa lor medicală, se activează totul ca și date, rapoarte, și de acolo poate fi predat spitalului. Și atunci, automat, pe sistemul de urgență vom avea un mecanism de colectare de date și de monitorizare unitar național. E un lucru foarte pozitiv”, a mai declarat Raed Arafat.

Citește și: Raed Arafat, despre acuzațiile că SMURD-ul este mai dotat decât spitalele


Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel