Raed Arafat: Nu poți să donezi rochii de mireasă și costume de nuntă refugiaților

Raed Arafat: Nu poți să donezi rochii de mireasă și costume de nuntă refugiaților / Foto: Doinița Manic
Raed Arafat: Nu poți să donezi rochii de mireasă și costume de nuntă refugiaților / Foto: Doinița Manic

Raed Arafat a spus ce nu ar fi recomandat să donăm refugiaților

Șeful DSU, Raed Arafat, a transmis un mesaj celor care vor să doneze lucruri pentru refugiații ucraineni. El îi îndeamnă pe toți cei care vor să o facă să ducă lucruri care sunt în stare bună și doar dacă pot fi cu adevărat utile celor care le vor lua. În niciun caz nu sunt recomandate donarea rochiilor de mireasă, costume de nuntă, pantofi cu toc și alte lucruri de care refugiați, aflați în momente dificile acum, nu au nevoie.

”Donațiile care se fac la colțul străzii nu sunt recomandate. Sunt un gest foarte frumos, dar cei care le culeg trebuie să le sorteze. Sunt lucruri de care este nevoie si altele de care nu este nevoie. Din cauza aceasta sunt centre de colectare în fiecare oraș, care sunt în grija unor ONG-uri, iar aceste organizații anunță ce colectează. Nu este recomandat să donezi niște medicamente care ți-au rămas acasă. Nu poți să donezi rochii de mireasă, costume de nuntă, haine vechi sau rupte refugiaților – nu e nevoie de așa ceva. Nimeni nu o să le ia și oamenii care vin au și ei demnitatea lor”, a spus Raed Arafat, scrie Ziarul de Iași.

Ciucă, despre criza refugiaților: A fost un moment în care România a strălucit

Criza actuală a refugiaţilor ucraineni a demonstrat un comportament solidar şi imbatabil la nivel internaţional, iar România a dat dovadă de o "rezilienţă deosebită" în acest domeniu prin cooperarea exemplară între autorităţi, cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

"România, alături de Europa şi de lumea întreagă, se confrunta, la data declanşării conflagraţiei, cu pandemia şi efectele economice ale acesteia. Li s-a adăugat criza energetică globală, deloc ruptă de actualul război declanşat la 24 februarie. Peste toate acestea s-a adăugat utilizarea instrumentului militar pe scară largă de către Rusia, criza refugiaţilor şi perspectiva unei crize economice anunţate de problematica extrem de complexă a coerenţei lanţurilor de aprovizionare şi de rupturi în globalizare, ca urmare a sancţiunilor şi izolării impuse Rusiei şi Belarusului.", a mai spus premierul. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel