Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, că aproximativ 3.800 de posturi din sistemul sanitar au fost deblocate. Majoritatea sunt pentru spitalele din subordinea autorităţilor locale, astfel că urmează organizarea concursurilor pentru ocuparea acestora.
Raed Arafat a precizat că odată cu deblocarea posturilor, angajările se fac unu la unu, adică pleacă o persoană, se angajează alta, şi nu unu la şapte, respectiv angajarea unei persoane numai dacă pleacă alte şapte, cum s-a întâmplat din 2009 şi până la deblocarea posturilor, scrie Mediafax.
În legătură cu creşterea veniturilor în sistemul sanitar, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a spus că o decizie în acest sens poate fi luată de Ministerul de Finanţe.
Raed Arafat a recunoscut că lipsa personalului medical este o problemă mare nu numai în România, dar şi în toată Europa.
"Lipsa de medici este o realitate foarte mare nu numai la noi, ci în toată Europa. Până în 2020, în Europa lipsa de lucrători sanitari va ajunge la aproximativ un milion", a precizat Raed Arafat, prezent la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România (CMR).
Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor să se asigure că finanţarea spitalelor va fi previzionată corect şi mult mai realist în bugetul pe anul viitor decât în cel din 2012, astfel încât autorităţile să nu mai fie obligate să intervină în ultimul moment în ajutorul spitalelor.
"E un sistem de lucru de tip «pompier», începe să ardă situaţia la un spital şi venim repede cu o cisternă cu apă. Umblăm cu maşina de pompieri sau cu SMURD-ul ca să intrăm doar în situaţii de urgenţă", a spus Ponta, în şedinţa de Guvernul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu