Raed Arafat, VIDEO. Interviu bombă despre Colectiv cu un specialist din Israel

Raed Arafat a subliniat că interviul este cu un expert din Israel, Kobi Peleg, foarte renumit, care a fost în zone unde au fost dezastre și s-a confruntat cu tragedii colective chiar și-n Israel. 

Kobi Peleg este șeful Centrului Național de Cercetare în domeniul Medicii de Urgență și Traumatologie din Institutul Gertner, din Israel și profesor pe managementul dezastrelor și urgențelor, din Tel Aviv. Mărturisește, în video, că a făcut parte din echipe care au intervenit la dezastre în toată lumea. 

Într-un moment al explicațiilor, expertul din Israel, subliniază că, în cazul intervențiilor de salvare, se folosesc inițial toate resursele din țară și apoi se solicită ajutor internațional. Totodată, precizează că e important să se înțeleagă că incidentele cu multe victime sunt echivalentul haosului și, în acel moment al intervenției ceea ce faci este să organizezi haosul. Profesorul din Israel subliniat că tot timpul, în fiecare minut, ai alte informații, iar resursele pe care le ai la dispoziție se schimbă rapid, făcând referire și la situația unui incendiu la un club de noapte. ”Nu știi exact numărul răniților de la început, nu știi gravitatea rănilor”, ceea ce este foarte important, subliniază medicul. 

Vezi mai mult în video. 

Iată filmarea: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel