Rafael Nadal a mai renunţat la un turneu. Nu se ştie dacă va juca la Roland Garros

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Prezenţa lui Rafael Nadal la Roland Garros este pusă sub semnul întrebării. 

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nerefăcut după o accidentare suferită la şold în ianuarie, în timpul turneului Australian Open, a anunţat vineri că nu va participa la turneului ATP de la Barcelona, care va debuta luni, după ce anunţase anterior şi la Mastersul 1.000 de la Monte Carlo, competiţie la care spera să îşi facă revenirea în acest sezon, transmite AFP.

Nu mă simt pregătit şi voi continua pregătirea în vederea revenirii mele în competiţie, a scris spaniolul de 36 de ani pe Twitter. Pentru numărul 15 mondial prezenţa la turneul de la Roland Garros este pusă sub semnul întrebării din ce în ce mai serios.

Barcelona este un turneu special pentru mine, deoarece este clubul meu de adopţie şi pentru că să joci acasă este întotdeauna o senzaţie unică, a afirmat Nadal, care va împlini 37 de ani în data de 3 iunie.

Nadal speră să aniverseze cei 37 de ani la Roland Garros (28 mai-11 iunie), unde vizează al 15-lea său titlu şi să ajungă la 23 de trofee de Mare Şlem, stabilind un nou record.

Rafael Nadal nu a mai jucat de la meciul pierdut în turul al doilea la Australian Open, pe 18 ianuarie, în faţa americanului Mackenzie McDonald, în care s-a şi accidentat la şold.

În urma absenţei sale îndelungate, Nadal a ieşit din top 10 mondial pe 20 martie, pentru prima oară din aprilie 2005, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel