Rafael Nadal, abandon la turneul ATP de la Acapulco

Rafael Nadal
Rafael Nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, care urma să revină marţi în competiţie, a fost nevoit să declare forfait pentru turneul ATP 500 de la Acapulco (Mexic), după ce leziunea suferită la piciorul drept în timpul Openului Australiei a recidivat, informează AFP şi EFE.

Publicitate

"Era obiectivul meu şi visul meu să joc la acest turneu. Însă, din păcate, luni am resimţit o durere la picior, în timpul unui antrenament", a explicat Nadal, dublu câştigător al trofeului la această competiţie găzduită de staţiunea balneară mexicană (2005 şi 2013), în cursul unei conferinţe de presă.

"La ultimul meu antrenament înainte de începerea turneului, am început să simt din nou o durere în aceeaşi zonă ca şi în Australia. Medicii m-au sfătuit să nu joc, pentru că aş fi riscat o agravare a leziunii", a adăugat jucătorul iberic.

Nu mai disputase niciun meci de la abandonul cu Cilic


În vârstă de 31 ani, Rafael Nadal nu a mai disputat niciun meci oficial după abandonul său în cel de-al cincilea set al meciului cu croatul Marin Cilic, din sferturile de finală ale Openului Australiei, în luna ianuarie.

La jumătatea acestei luni, spaniolul a fost detronat din fotoliul de lider ATP de elveţianul Roger Federer, după victoria acestuia în turneul de la Rotterdam (Olanda).

Anul trecut, Nadal a pierdut finala turneului de la Acapulco în faţa americanului Sam Querrey, care a fost eliminat marţi în primul tur de australianul Matthew Ebden, în faţa căruia s-a înclinat în trei seturi, 6-3, 1-6 et 7-6 (7/5), după o oră şi 47 minute de joc.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel