Rafael Nadal, revenit după o accidentare, a fost învins de noua stea a tenisului mondial, Carlos Alcaraz, la WTA Madrid. Acesta spune, însă, că are un corp precum o maşină veche.
"Este dificil atunci când stai şase săptămâni fără să atingi o rachetă şi fără să ai posibilitatea de a-ţi mişca corpul... Corpul meu este ca o maşină veche. Pentru a face să meargă această maşină este nevoie de timp", a declarat campionul de la Australian Open 2022.
Nadal va participa săptămâna aceasta la turneul de la Roma, unde speră să-şi reintre în formă înaintea startului turneului de Grand Slam de la Roland Garros, pe 22 mai, competiţie la care a cucerit de 13 ori trofeul (un record).
"Când ai 19 ani, nu este la fel ca atunci când ai aproape 36 de ani, cu toate probleme prin care am trecut în carieră. Trebuie să-ţi construieşti din nou încrederea, mişcările, apoi să începi să te simţi confortabil cu tenisul tău. Sunt încrezător că pot juca bine. Am nevoie de timp, dar poate că săptămâna aceasta ar putea fi o săptămână pozitivă sau poate nu. Cine ştie?", a adăugat ibericul, citat de Digisport.
"După cum știe toată lumea, Alcaraz este uimitor. Este un candidat important la a câștiga multe turnee de Grand Slam și a deveni jucătorul numărul 1 din lume.
Ceea ce face este fantastic, atât de important pentru el, și îi doresc tot binele din lume. Carlos face multe lucruri asemănătoare cu ceea ce fac eu. Este tânăr, are pasiune și energie. Are tot ce îi trebuie pentru a deveni un star uriaș al tenisului.
Eu sunt ca un spectator spaniol, personal sunt fericit că există cineva ca el care să petreacă mult timp în turneu și să realizeze o mulțime de lucruri frumoase", a declarat Rafael Nadal pentru Eurosport.
”Dacă totul continuă normal, atunci da, el poate fi numărul 1 mondial în viitor. Are doar 18 ani, dar trebuie doar să ne uităm la felul în care a jucat în ultimele șase luni.
A mers la Miami și a câștigat meci după meci. Are mentalitatea de a nu se mulțumi doar să ajungă într-o semifinală sau să joace împotriva celor mai buni jucători din lume.
Vrea să meargă mai departe și am văzut asta când a câștigat primul titlu de Masters împotriva unor adversari de top. Așa că aș zice că poate deveni numărul 1, dar orice se poate întâmpla în sport”, a declarat Boris Becker, în cadrul podcastului Das Gelbe Vom Ball.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu