Rafael Nadal, noul lider mondial, după decizia lui Federer

Rafael Nadal, rezultat Roland Garros
Rafael Nadal, rezultat Roland Garros

Tenismanul elvețian Roger Federer, învins duminică în finala turneului Masters 1000 de la Montreal, a renunțat la turneul Masters 1000 de la Cincinnati, au anunțat luni organizatorii, în aceste condiții spaniolul Rafael Nadal devenind de săptămâna viitoare noul lider mondial, scrie AFP.

"Întotdeauna mi-a plăcut să joc aici. Cincinnati are cei mai buni suporteri din lume și sunt mâhnit să-i ratez", a explicat Federer, accidentat la spate. Nadal nu a mai fost N.1 ATP din iulie 2014.

Învins la Montreal de tânărul german Alexander Zverev (6-3, 6-4), Federer ar fi putut ajunge din nou lider mondial, cum nu i s-a mai întâmplat de la sfârșitul lui octombrie 2012, dacă ar fi reușit un parcurs la fel de bun ca Nadal la Cincinnati.

Deținătorul recordului de 19 victorii în turnee de Mare Șlem, dintre care Openul Australiei și Wimbledon, Federer, care a fost timp de 303 săptămâni în fruntea ierarhiei ATP, a renunțat deja în 2017 la sezonul pe zgură, pentru a se menaja.

Anul trecut, el a pus capăt sezonului său imediat după Wimbledon, el renunțând astfel la turneul olimpic de la Rio, din cauza durerilor la un genunchi, la care a fost operat la începutul lui 2016, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel