EXCLUSIV  Rafila, culisele negocierilor cu producătorii de vaccinuri anti-COVID, după situația ”ciudată” găsită la Sănătate: Trebuia să mai luăm multe milioane de doze

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, în exclusivitate, despre ce a găsit în minister, dar și despre negocierile purtate pentru a cumpăra doar necesarul de vaccinuri anti-COVID adaptate la noile tulpini și nu multele milioane de doze pentru care România se angajase. 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că a avut negocieri „complicate” cu producătorii de vaccinuri anti-COVID şi Comisia Europeană privind reducerea dozelor livrate României, din contractul de achiziție, pentru care s-ar fi pierdut milioane de euro.

"Am găsit o situaţie foarte ciudată la Ministerul Sănătăţii, în sensul că, la sfârşitul anului 2021, noi mai trebuia să luăm multe milioane de doze din diverse vaccinuri, iar pentru 2022 şi 2023 aveam câte 19 milioane de doze pe an de luat de la compania Pfizer. Contractul acesta a fost semnat de Comisia Europeană, iar CE şi producătorii trimiteau nişte notificări pe măsură ce existau tranşe de vaccin disponibile. Şi fiecare stat membru spunea - Da, vreau cota parte care revine ţării mele sau nu vreau. Această cotă parte putea să fie mai mare sau mai mică, în funcţie de mărimea tranşei de vaccin.

În luna mai a anului 2021 s-a întâmplat un lucru ciudat, pentru că dincolo de cotele astea care se refereau la cantităţile pentru anul în curs s-a făcut o astfel de aplicaţie pentru 2022 şi 2023 pentru o cantitate foarte mare care revenea României - aproape 39 de milioane de doze. Asta a fost ceea ce am găsit eu. Şi atunci am încercat să găsim soluţii. Nu o să poţi niciodată să găseşti o chestiune ideală, dar am avut discuţii cu producătorii să încercăm să-l vindem. Şi am reuşit să vindem la începutul acestui an 7,5 milioane de doze de vaccin în Germania şi Ungaria" ne-a spus ministrul Alexandru Rafila. 

Iată continuarea dialogului cu analistul politic Bogdan Chirieac: 

Bogdan Chirieac: Germania şi Ungaria au cumpărat vaccin din România? Păi lor ce le trebuie?

Alexandru Rafila: Le-a trebuit pentru că ei n-au semnat acele contracte în avans şi atunci am luat noi pentru ei. Ei şi-au dat seama că n-o să poată să utilizeze o cantitate aşa de mare şi atunci n-au luat.

Bogdan Chirieac: Deci aţi vândut în Uniunea Europeană, nu în Africa.

Alexandru Rafila: În Africa nu am vândut deloc. Au existat nişte donaţii de vaccin, dar mici. La un moment dat, începând cu luna aprilie, cred, în ciuda faptului că am vrut să donăm vreun milion de doze de vaccinuri unor ţări din Africa, ulterior, după ce s-a aprobat prin Hotărâre de Guvern donaţia, n-au mai vrut să le primească. Aşa că am reuşit să vindem 7,5 milioane de doze la începutul acestui an, ceea ce înseamnă 150 de milioane de euro, şi acum ne găseam în situaţia ca să luăm restul de vaccin de la compania Pfizer, care ar fi trebuit să completeze cantitatea până la 19 milioane, de anul acesta. Am negociat îndelung cu dânşii şi cu Comisia Europeană care, de fapt, a semnat contractele şi am ajuns la o înţelegere ca, în acest an, să luăm, din cele 11,2 milioane de doze, numai 3 milioane. O reducere de 8,2 milioane a cantităţii livrate în acest an. Sigur, rămâne să discutăm despre soarta acestor doze anul viitor, dar le vom discuta la pachet şi cu dozele alocate pentru România de la Comisia Europeană. Eu nu am cum să comand ceva care, în mod evident, nu se va folosi şi încercăm să folosim aceste 3 milioane de doze adaptate, care ar putea să fie administrate la pacienţii care doresc să-şi facă varianta modernă a vaccinului.

Bogdan Chirieac: Şi varianta modernă a vaccinului când va fi disponibilă în România?

Alexandru Rafila: Contractul e semnat, Sper să putem semna comanda săptămâna viitoare şi, după discuţia cu producătorii, dozele sunt deja disponibile şi ajung în câteva zile în România.

Bogdan Chirieac: Deci asta înseamnă că în decembrie, eu, dacă vreau să mă vaccinez cu doza 4, mă pot vaccina?

Alexandru Rafila: Da. La medicul de familie sau la centre.

Din decembrie 2020 și până pe 28 martie 2022, în România au ajuns 32.824.659 de doze de vaccin. 143 de milioane de euro era nota de plată până în martie, la care, potrivit contractului inițial, se vor adăuga restul de facturi, pentru perioada 2022-2023.

Continuarea discuţiei şi mai multe informaţii aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel