Delegația României, condusă de Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, participă în această perioadă la cea de-a 76-a Adunare Mondială a Sănătății (WHA76), care are loc la Geneva.
Adunarea Mondială a Sănătății este cea mai importantă reuniune globală din domeniul sănătății, la care participă reprezentanții celor 194 de state membre ale OMS. Statele membre iau decizii privind politica globală în domeniul sănătății și participă la întâlniri bilaterale cu alte state și cu organizații internaționale din domeniu.
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut intervenții în cadrul plenului și lucrărilor adunării, în care a apreciat eforturile remarcabile ale profesioniștilor din domeniul sănătății în timpul pandemiei, problemele principale cu care aceștia se confruntă și a susținut necesitatea adoptării de măsuri concrete la nivelul comunității internaționale, pentru a atinge obiectivele asumate prin Declarația de la București privind Resursa Umană din Sănătate.
În cadrul lucrărilor adunării se discută tema importantă a bolilor netransmisibile, delegația României având ocazia de a schimba exemple de bună practică cu alte state membre și de a promova inițiativele precum Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare şi politicile în domeniul combaterii cancerului și a accesului pacienților la diagnostic și tratament, dezvoltarea prevenției, în corelație cu Planul european.
De asemenea, delegația României va participa la o serie de întâlniri tehnice menite să contribuie la dezvoltarea de proiecte concrete pentru România.
Ministrul Sănătății a semnat Declarația privind Planul de Acțiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E), un plan strategic dezvoltat de European Stroke Organization și Stroke Alliance for Europe care trebuie implementat până în anul 2030.
Acest plan are ca scop reducerea semnificativă a numărului de cazuri de accidente vasculare cerebrale și a consecințelor acestora pe termen lung.
Accidentul vascular cerebral reprezintă una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate la nivel global. Studiile arată că în absența implementării unor masuri eficiente, povara accidentelor vasculare cerebrale ar putea crește cu 25% în următorul deceniu. Pentru a contracara această tendință, Ministerul Sănătății din România a hotărât să se alăture eforturilor de implementare a unor politici publice eficiente, integrate și durabile pentru prevenirea și tratarea accidentelor vasculare cerebrale în Europa.
Declarația, semnată de Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, cuprinde patru obiective majore care trebuie atinse până în anul 2030:
reducerea cu 10% a numărului de accidente vasculare cerebrale
• tratarea a cel puțin 90% dintre pacienții cu accident vascular cerebral într-o unitate specializată ("stroke unit") ca prim nivel de îngrijire
• dezvoltarea de planuri naționale privind accidentul vascular cerebral care să acopere întregul lanț de îngrijire
• dezvoltarea si implementarea de strategii pentru intervenții multisectoriale de sănătate publică cu impact favorabil asupra bolilor cerebrovasculare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu