Prof. dr. Alexandru Rafila a dat un scenariu crunt pentru sistemul educației, începând cu luna septembrie. La ce trebuie să ne așteptăm.
Publicitate
Profesorul Alexandru Rafila spune că autoritățile române au procedat bine când au decis să mențină școlile închise și că trebuie luate măsuri astfel încât să nu apară noi îmbolnăviri în septembrie, când începe noul an școlar. Acesta a dat exemplul autorităţilor din Israel, care au decis să închidă 15 şcoli în urma unui nou val de îmbolnăviri.
„Este o măsură raţională să închizi şcolile, dar nu putem să continuăm aşa la nesfârşit. Sunt două elemente care trebuie luate în considerare. Să le închizi atunci când e momentul potrivit, să nici nu întârzii, dar să nici nu grăbeşti închiderea şcolilor, de exemplu, dacă nu există niciun fel de transmitere comunitară, şi al doilea element este pregătirea şcolilor pentru deschiderea anului şcolar, încât chiar dacă în luna septembrie o să avem valori mici de transmisibilitate ale bolii, să fim pregătiţi ca să nu apară incidente asemănătoare cu cele din Israel, să punem mai puţini elevi în clasă, să decalăm programele, să introdcem măsuri igienice stricte, astfel încât să avem lucrurile cât de cât sub control în sezonul rece. Opinia mea este că autorităţile vor lua decizia să închidă şcolile acolo unde apar astfel de probleme, nu ar trebui să existe o măsură generală pentru că dacă infecţia va fi ţinută sub control la nivel național atunci măsurile trebuie să fie delimitarea transmiterii, închiderea focarelor”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, citează Mediafax.
„Israelul are un set de măsuri foarte bine puse la punct în ceea ce priveşte controlul infecţiei, au introdus un soi de algoritm care permite ca unii cetăţeni veniţi din alte ţări să intre în Israel fără măsuri de izolare, de carantinare, aceste măsuri se referă la o rată limitată de transmitere în ţara din care provin acele persoane, se referă la capacitatea de diagnostic din ţara de provenienţă a celor care vor să călătorească în Israel, şi, în plus cota de persoane care este posibil să intre în Israel este raportată la numărul total al celor care au călătorit anul trecut, deci au nişte măsuri care să limiteze practic apariţia de noi cazuri”, a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu