Rafila spune câte persoane trebuie vaccinate zilnic, până în luna septembrie

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila

Trebuie vaccinate cinci milioane de persoane pentru a obține imunizarea colectivă până la sfârșitul lunii septembrie, ceea ce înseamnă 50.000 de persoane pe zi, spune Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila speră ca rata de vaccinare anti-Covid-19 să devină mai eficientă.

„Sperăm să își îmbunătățească performanța. În mod evident, trebuie să ajungem la un număr mult mai mare de persoane vaccinate în fiecare zi, ca să putem să sperăm că vaccinăm măcar cu vaccinurile de la Pfizer și de la Moderna circa cinci milioane de persoane până în luna septembrie. Asta înseamnă că măcar 50.000 de persoane trebuie vaccinate în fiecare zi și, cu cât începe mai rapid cea de-a doua etapă, cu programarea prin intermediul medicilor de familie sau direct pe site-ul legat de această vaccinare, cred că ar fi mai bine”, a spus deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

„Important este ca această campanie de vaccinare să meargă în paralel și cu o campanie de informare reală, nu doar de promovare a vaccinării, ci de informare a populației, care să fie țintită pentru fiecare categorie de populație, pentru că lucrurile sunt foarte diferite între mediul rural și cel urban, între categorii defavorizate sau alte categorii de persoane”, a mai spus, la RFI, Alexandru Rafila.

În opinia sa, campania actuală de informare pe tema vaccinului anti-Covid-19 nu a fost empatică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel