Raliul Dakar 2018, ABANDON de marcă şi accident

foto: facebook / Dakar Rally
foto: facebook / Dakar Rally

Francezul Sebastien Loeb (Peugeot) a abandonat miercuri în etapa a 5-a a Raliului-raid Dakar 2018, între San Juan de Marcona şi Arequipa (Peru), după ce copilotul său monegasc Daniel Elena s-a accidentat în debutul cursei.

Binomul de nouă ori campion mondial în raliurile WRC a rămas blocat de două ori în nisip la începutul etapei şi de fiecare dată a reuşit să continue cursa, ultima oară, când maşina intrase într-o groapă, cu ajutorul unui camion de asistenţă. Însă, după prima specială de 53 km, cei doi au aruncat prosopul din cauza durerile pe care le acuza Elena, potrivit echipei lor.

A mers prost. Dunele sunt prea moi, nu am văzut groapa şi am intrat cu viteză în ea. Terminat. Daniel are dureri, dar e în regulă. Este foarte moale (duna de nisip), nu putem ieşi. Fără camion (de asistenţă), nu putem scoate maşina de aici, a spus Loeb, citat de un jurnalist al France Televisions, difuzorul cursei.

La primul punct de citire a contorului de parcurs, cei doi aveau o întârziere de 2 ore şi 45 de minute faţă de primii din cursă, o întârziere care îi eliminau din lupta pentru titlu. Ei aveau ambiţia de a câştiga primul lor Dakar la a treia şi ultima lor participare.

Loeb şi Elena, care câştigaseră marţi etapa a 4-a, se aflau pe locul 2 în clasamentul general, la 6 min 55 sec de compatrioţii şi coechipierii lor Stephane Peterhansel/Jean Paul Cottret. Peterhansel, dublu deţinător al titlului, beneficiază acum de un avans net în fruntea clasamentului general şi are şanse mari să câştige pentru a treia oară Raliul Dakar.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel