Raluca Bădulescu a vorbit despre relația pe care o are cu designerul vestimentar Cătălin Botezatu.
„Sunt mai mult decât prietenă cu Cătălin Botezatu, este familia mea, este nașul copilului meu, pentru el aș merge până la sfârșitul lumii și înapoi. Așa cum el a făcut pentru mine lucuri importante de miliarde de ori, la fel aș face și eu pentru el”, a mărturisit vedeta de la Kanal D, Raluca Bădulescu, pentru impact.ro.
Raluca Bădulescu și Cătălin Botezatu s-au întâlnit în 2004, la o prezentare de modă, iar prietenia dintre ei durează de atunci. „Ne-am cunoscut la o prezentare de modă prin 2004. El e regele meu soare. Când l-am cunoscut, eram emoționată, terminată. Între noi s-a închegat nu o prietenie, o familie. El e nașul copilului nostru, este nașul lui Alex, și suntem nedespărțiți. Nu există zi fără să vorbim la telefon, dacă este plecat, nu există zi fără să ne vedem, dacă este aici. Pur și simplu suntem tot timpul împreună. În afară că este superb, fizic, că este un designer extraordinar, omul Cătălin Botezatu este o minune”, spunea jurata de la „Bravo, ai stil!” într-un interviu mai vechi.
Raluca Bădulescu, una dintre cele mai puternice voci din industria modei din România, a vorbit, într-un interviu exclusiv SPECTACOLA, despre cum a reușit să rămână mereu autentică, într-o lume a trendurilor.
„Cu stilul te nașți! Moda este trecătoare! Stilul face parte din personalitatea fiecăruia, putem să ne pliem pe diferite trenduri, însă va rămâne în permanenta o constantă care face parte din personalitatea mea. Raluca Badulescu, chiar daca s-a schimbat fizic, a rămas mereu o persoana pe care o recomandă excesele vestimentare, opulența, ținutele nonconformiste; sunt o prezență greu de trecut cu vederea și spun ceea ce gândesc”, a zis Raluca Bădulescu.
Întrebată dacă greutatea în plus poate fi un impediment pentru a fi în pas cu moda, vedeta a zis:
„La ora actuală, trăim niste vremuri în care dispar aceste prejudecați care ne-au întunecat ani și ani de zile judecata. Mulți ani toți am fost regimentati ca să gândim că daca nu ai greutatea și înălțimea ideala nu ești bun. Greșit! Din ce în ce mai multe case de moda apelează și creează pentru modele plus size. A trecut de mult vremea în care trebuie să ne încadram în tiparele de frumusețe 90-60-90; mă bucura că am fost o deschizătoare de drumuri în acest sens, spun asta fară modestie, pentru că desi greutatea mea s-a schimbat radical, a rămas aceeași constantă vestimentar, am rămas aceeași persoană”.
A trecut printr-o operație care a deschis drumul către o nouă viață
„Această operație de gastric sleeve mi-a schimbat viața în bine și am făcut aceasta operație din motive de sănătate. Alex, fiul meu, avea pe vremea aceea 10 ani și vă dați seama că era foarte greu pentru mine, deja să nu pot să mai ies prin parc cu el, kilogramele în plus nu te ajuta. Sunt sănătoasă, aceasta este lucrul cel mai important dintre toate, nimic nu este mai presus de sănătate”, a mai declarat Raluca Bădulescu pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News