EXCLUSIV  Raluca Rotariu (Endofoodart), interviu: Am aflat că endometrioza nu dispare, ci se manageriază. „Dieta” pentru femeile care au această boală

Raluca Rotariu
Raluca Rotariu

Raluca Rotariu, alături de echipa ei de la Endofoodart, a venit în ajutorul femeilor cu endometrioză cu două cărți pe care le-a pus gratuit la dispoziția tuturor persoanelor interesate.

Raluca Rotariu este co-fondator Endofoodart și terapeut în nutriție. Are 24 de ani, a fost diagnosticată cu endometrioză stadiul trei și se află într-o permanentă căutare de rețete gustoase, necezurându-și vreodată gândurile despre această afecțiune.

Endometrioza este o boală gravă care afectează – la nivel mondial – o femeie din zece. Este considerată o boală tabu cu consecințe teribile. Endometrioza este una dintre principalele cauze a infertilității feminine. Boala presupune dureri insuportabile, tratamente și efectele lor secundare, iar la pacientele cu stadiul 3 sau 4 de boală, intervenții chirurgicale numeroase și chiar infertilitate. 

Endometrioza este o boala cronică. Nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control cu tratament

Sunt paciente care reușesc să își controleze boala prin alimentație și stil de viață sănătos și sunt și paciente care necesită un tratament cronic pe toată perioada vieții lor, activă hormonal. Rolul intervenției chirurgicale este de a aduce o pacientă din stadiul 3, 4 de boală la stadiul 1, 2. Intervenția nu vindecă, ci doar ameliorează semnificativ afecțiunea, urmând ca celelalte specialități conexe, împreună cu medicul curant să controleze boala. Pacienta, și după operație, rămâne o pacientă cronică. 

În acest context, Raluca Rotariu a spus, într-un interviu pentru DC News, cum a luat ființă proiectul Endofoodart

M-am considerat întotdeauna incredibil de norocoasă având posibilitatea de a mânca orice, la orice oră, fără a mă îngrășa. Dieta nu era un cuvânt cunoscut în vocabularul meu și cred că acesta a fost și motivul pentru care am devenit o gurmandă. Din păcate, lucrurile s-au schimbat în momentul în care am aflat despre diagnosticul de endometrioză

„Endofoodart a început din dorința de a ajuta, de a crea o comunitate și de a oferi ce eu, la momentul punerii diagnosticului, mi-aș fi dorit să găsesc. Acum aproape un an am primit diagnosticul de endometrioză și probabil, cum este cazul multor femei, până la momentul respectiv nu mai auzisem de această afecțiune. După controale amănunțite la doctori specializați în endometrioză, am aflat că endometrioza nu dispare, ci se manageriază: prin alimentație, prin sport și cu ajutorul psihicului.

Am început așadar să caut informații despre ceea ce presupune conviețuirea cu endometrioza și am fost surprinsă să descopăr că nu există atât de multe informații precum mă așteptam, luând în considerare faptul că una din zece femei suferă de această afecțiune.

Momentul în care Endofoodart a luat naștere a rămas și sunt convinsă că va rămâne permanent întipărit atât în mintea cât și în sufletul meu: eram în drum spre casă după ce tocmai terminasem cu consultul, căutam informații încontinuu pe telefon, negăsind nimic din ceea ce îmi imaginam eu că voi găsi, iar în disperarea momentului, m-am întors spre partenerul meu și i-am spus: Eu vreau să ajutăm noi. Ne documentăm, punem împreună toate lucrurile pe care știm să le facem, adunăm alături de noi o echipă și ajutăm pe toate cele trei planuri: alimentar, fizic și psihic. Așa a apărut Endofoodart: din dorința de a oferi femeilor un spațiu unde să fie ajutate pe toate planurile, unde să găsească sprijin și înțelegere și unde să se simtă în siguranță să vorbească despre această afecțiune”, ne-a spus Raluca Rotariu, co-Fondator Endofoodart și terapeut în nutriție.

Raluca Rotariu și echipa sau au venit cu două cărți pentru femeile cu endometrioză - „Carte Rețete Endo. 15 rețete ușor de preparat, potrivite pentru toată familia” și „Carte Rețete de Crăciun

N-aș spune că aceste cărți sunt doar pentru femeile cu endometrioză, ci pentru toată lumea care vrea să aibă un stil de viață sănătos.

„Cărțile au pornit din dorința de a înlătura teama pe care am avut-o și eu la început și anume aceea de a nu avea ce mânca urmând această dietă. Ne-am dorit să venim în ajutor cu rețete diversificate, astfel încât acestea să poată fi gătite pentru toată familia. Considerăm că factorul cel mai important în momentul în care cineva își dorește să facă o schimbare este reprezentat de context. Astfel, urmând aceste rețete, femeile ar putea găti preparate pentru întreaga familie, fără a da impresia că este o masă de dietă. Așadar, ele ar beneficia de contextul necesar schimbării stilului de viață: ar primi susținerea din partea întregii familii, fără a se simți excluse din cauza faptului că trebuie să consume alte alimente decât restul membrilor. Prin aceste cărți ne dorim ca femeile să descopere faptul că endometrioza nu înseamnă renunțarea a tot ceea ce înseamnă gustos, ci înlocuirea alimentelor cu unele care nu inflamează. Putem mânca mai departe pizza, prăjituri, cozonaci, însă toate adaptate nevoilor noastre. Rețetele nu conțin zahăr, gluten, lactoză, prăjeli. Sunt ușor de realizat și necesită un timp de preparare destul de scăzut, astfel încât să fie cât mai comode.

A doua carte, lansată la începutul lunii decembrie, este o carte specială pentru perioada sărbătorilor. Știm că întrebarea "eu ce pot mânca de sărbători?" este o întrebare care apare frecvent în gândul femeilor cu endometrioză, așa că ne-am dorit să venim cu răspunsul. Am regândit și adaptat astfel majoritatea preparatelor care se găsesc în mod obișnuit pe masa de Crăciun, astfel încât acestea să corespundă nevoilor acestei diete. Găsim așadar în carte ouă umplute, salată de boeuf, salată de vinete, sărmale, cozonaci - tot ce avem nevoie pentru a trece cât mai ușor peste tentațiile sărbătorilor”.

Cărțile despre care ne-a vorbit Raluca Rotariu le puteți descărca aici. Acolo găsiți rețete de ouă umplute, salată de boeuf, salată de vinete, sărmale, cozonaci preparate cât mai sănătos.

VEZI ȘI: Sindromul „e normal să ai dureri”. Raluca Rotariu, despre endometrioză: Eram furioasă că, timp de o perioadă atât de lungă, nimeni nu a putut să îmi pună acest diagnostic

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel