Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a semnat miercuri Planul Naţional Cadru de siguranţă în şcoli, şi subliniază că instituţia pe care o conduce poate contribui la construirea unei culturi a siguranţei pentru cei tineri şi le poate asigura acestora accesul la modele.
„Planul Naţional Cadru de siguranţă în şcoli, pe care l-am semnat astăzi la Ministerul Afacerilor Interne alături de colegii mei din Guvern implicaţi în acest proiect, porneşte de la premisa necesităţii de a întări parteneriatul între instituţiile centrale şi locale pentru atingerea obiectivului propus. (...) Alături de aceste instituţii, Ministerul Culturii poate contribui la construirea unei culturi a siguranţei pentru cei tineri şi le poate facilita accesul la modele care să le demonstreze că succesul, recunoaşterea meritelor şi afirmarea în comunitate şi în societate nu pot fi obţinute în absenţa unor condiţii esenţiale: să fii sănătos, să fii liber şi să te simţi acceptat şi integrat într-o comunitate care te sprijină”, a precizat Raluca Turcan, într-o postare pe pagina ei de Facebook.
Potrivit ministrului Culturii, noul Plan Cadru include alături de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei alte 4 ministere - Ministerul Culturii, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii, precum şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, scrie Agerpres.
„Consider că iniţiativa de a avea o abordare integrată care să implice o mare parte din instituţiile cheie ale statului, alături de părinţi şi de copii este cea mai bună cale de a avea un răspuns la întrebarea ce fel de societate vrem să devenim în viitor. Împreună, instituţiile care au atribuţii în domeniul siguranţei şi ordinii publice, administraţiile locale, Agenţia Naţională Antidrog, DGAPCS-urile, prefecturile şi ministerele implicate în domenii precum educaţia, ocrotirea tinerilor şi protecţia sănătăţii lor au capacitatea şi obligaţia să lucreze împreună pentru a le oferi copiilor de astăzi toate oportunităţile de a deveni adulţi împliniţi, profesionişti de succes şi buni părinţi”, a declarat Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News