Liberalii au decis, marţi, în Biroul Executiv, să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.
Raluca Turcan a declarat, marți, 22 mai: 'Am luat decizia în Biroul Executiv ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare să depunem o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă-Dragnea'.
Echipă de negociere
A precizat că, în acest sens, a fost desemnată o echipă de negociere din partea PNL. Din aceasta fac parte liderii deputaţilor şi senatorilor PNL - Raluca Turcan şi Iulian Dumitrescu.
'Considerăm că este vital ca această moţiune să treacă de Parlamentul României şi ne exprimăm speranţa că în Parlament mai există oameni de bună credinţă şi lucizi care să înţeleagă că acest Guvern este toxic, ne face de râs în plan internaţional, dar în primul rând subminează bunăstarea cetăţenilor României, lucru care nu poate fi acceptat. În plus, demontează toate instituţiile statului român şi încearcă să le controleze politic, folosesc în interacţiunea cu cetăţeni simpli sau cu membri ai Opoziţiei instituţii ale statului român, ceea ce este de netolerat. Aşadar, până la sfârşitul acestei sesiuni sperăm ca Guvernul Dragnea-Dăncilă să cadă', a afirmat liderul deputaţilor PNL.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News