Raluca Turcan anunţă creşteri la bugetul Ministerului Educaţiei: În câţiva ani putem ajunge la 6 la sută din PIB

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că bugetul Ministerului Educaţiei va creşte în 2020 şi că toate ştirile despre tăieri ale bugetului sunt false. Ba mai mult, Raluca Turcan a anunţat că în câţiva ani se poate ajunge la alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie. 

"BUGETUL EDUCAȚIEI NU SCADE, CI CREȘTE ÎN ANUL 2020!

Imediat după ce Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere proiectul de buget pentru anul 2020, în opinia publică s-a propagat informația falsă potrivit căreia bugetul alocat educației este unul diminuat, mai mic decât în anul 2019.

Pentru o corectă informare, este necesar de precizat faptul că finanțarea sistemului de educație din România nu se realizează exclusiv prin Ministerul Educației și Cercetării, ci creditele bugetare sunt direcționate prin cel puțin 5 surse.", a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook. 

6% din PIB pentru Educaţie 

"Având în vedere obiectivul PNL de a asigura o finanțare adecvată pentru sistemul de educație din România, până la ținta de 6% din PIB, considerăm că progresul bugetar din anul 2020 ne va permite ca în următorii 2-3 ani să putem ajunge la îndeplinirea acestui obiectiv.", a mai scris vicepremierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel