"Am obținut pentru Sibiu sume importante necesare continuării sau inițierii unor proiecte esențiale", transmite Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
"Diferența între interesul dovedit pentru dezvoltarea comunității și cel povestit prin ziare o fac rezultatele. Am obținut pentru Sibiu sume importante necesare continuării sau inițierii unor proiecte esențiale. Între acestea, Varianta Ocolitoare Sibiu Sud – un demers asumat (la fel ca noul Spital Județean) de Consiliul Județean încă din faza de simplă intenție și Centrul de Conferințe și Spectacole al Sibiului. Cu privire la acesta din urmă, întâlnirile cu directorul Teatrului Național Sibiu, Constantin Chiriac, cu echipa sa, mi-au confirmat necesitatea finanțării cu rapiditate a documentațiilor tehnice. Se întâmplă, iată, și mă bucur că am reușit în acest fel să dăm semnalul importanței pe care această investiție trebuie să o aibă și la nivel național, nu doar local.
Concret, Sibiul va beneficia în Bugetul pe 2021, în plus față de proiectele asumate deja, de încă 30.000 mii lei pentru modernizarea DJ106C Sibiu-Cisnădie (Arhitecților), pentru documentațiile tehnice necesare în vederea accesării de fonduri pentru Varianta Ocolitoare Sibiu Sud, pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare Centrului de Spectacole și Conferințe și pentru reabilitarea străzilor și canalizării în cartierul Aurel Vlaicu, Medias", transmite ministrul Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News