Raluca Turcan CONFIRMĂ data alegerilor. PNL încă are un as în mâneca: ”Avem și planul B”

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Raluca Turcan a dat cărțile pe față despre alegerile care urmează a fi organizate în iunie. 

Publicitate

”Pe Constituție, în momentul de față, termenul limită pentru alegeri ar fi 28 iunie. În 28 iunie, ieșim din cadrul de existență a mandatului aleșilor locali. Data se stabilește prin Hotărâre de Guvern și-n funcție de calendarul care iese din Parlament” a confirmat Raluca Turcan, la Digi24. 

EXCLUSIV DATĂ ALEGERI LOCALE ȘI ANTICIPATE, acord PNL - PSD. Când va fi DIZOLVAT Parlamentul

Vicepremierul demis al României a mai spus că ”dorim o prezență mare la vot, vom alege acea dată pentru alegeri astfel încât să permitem românilor să voteze în număr cât mai mare”. 

Cât despre alegerile anticipate în aceeași zi cu cele locale, liderul PNL a răspuns: ”este posibilă orice variantă, este posibil legal să ai votul în aceeași zi, nu există nicio reglementare care să interzică”.

”Vom vedea ce rezultă din Parlament și ce opțiuni avem” a mai afirmat Turcan, referindu-se și la un eventual boicot al PSD. Liberala a subliniat că ”avem și planul B, dar PSD e total responsabil de îndeplinirea sau nu a unui proiect pe care românii îl așteaptă”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel