Raluca Turcan, întâlnire cu Nelu Tătaru. ,,Vrem să prevenim o eventuală criză a medicamentelor''

Deputatul PNL Raluca Turcan a avut o întâlnire cu reprezentanții industriei farmaceutice din România, ai mediului academic, ai asociațiilor pacienților, medicilor și farmaciștilor.

În cadrul ședinței, a participat și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. 

Principalele subiecte ale ședinței au fost crearea unui mecanism de colaborare între spitale, farmacii, medici de familie și instituții publice, prevenirea unei eventuale crize a medicamentelor și asigurarea stocurilor de primă necesitate, consolidarea investițiilor în infrastructura medicală. 

Aceasta mai susține faptul că pandemia va trece, însă scopul principal este crearea unui sistem de sănătate funcțional. 

,,Aceste consultări pot transforma criza într-o oportunitate de a regândi sistemul de sănătate din România. În această scurtă perioadă de timp, s-au făcut progrese, de la telemedicină și aprovizionarea cu medicamente și echipamente sanitare până la implicarea activă a societății civile și a mediului economic în rezolvarea unor probleme de sistem., a mai precizat Raluca Turcan pe o rețea de socializare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel