Raluca Turcan este de părere că opoziţia a devenit "reclama vie pentru eficienţa unei cure de slăbire a Parlamentului", iar greva parlamentarilor USL dovedeşte că "250 de parlamentari sunt suficienţi", comentează aceasta pe blog.
"De o lună de zile, opoziţia parlamentară refuză să vină la lucrările Parlamentului. Însă, vorba proverbului, tot răul spre bine: chiar şi în aceste condiţii, Parlamentul funcţionează. Există o mobilizare puternică a coaliţiei majoritare pentru a asigura prezenţa legislativă şi trecerea legilor prin Parlament. Majoritatea parlamentară de azi are circa 250 de parlamentari – aproape 70 în Senat şi circa 180 în Camera Deputaţilor. Avem, iată, un Senat funcţional cu 70 de senatori şi o Cameră funcţională cu 180 de deputaţi. Iar asta în ciuda discursurilor mai vechi sau mai noi ventilate de opoziţie cum că Parlamentul nostru nu poate lucra eficient dacă nu are măcar 400 de parlamentari", scrie deputatul de Sibiu pe blog.
Opoziţia a devenit "reclama vie pentru eficienţa unei cure de slăbire a Parlamentului". "A permis puterii să demonstreze că se poate lucra cu un Parlament mult redus ca dimensiuni. Cred că atunci când PDL a decis să susţină reducerea numărului de parlamentari la 300 n-am picat exact pe cifra cea mai bună. Zilele astea se dovedeşte că 250 de parlamentari sunt suficienţi", conchide Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News