Rămășițe impresionante ale unei creaturi zburătoare uriașe, descoperite în Argentina. Cum arată ”Dragonul Morții”

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit o specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, pe care au botezat-o ''The Dragon of Death'' şi care a trăit în urmă cu 86 de milioane de ani alături de dinozauri, o descoperire ce oferă noi informaţii despre acest prădător cu o lungime similară cu cea a unui autobuz şcolar, informează luni Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Procurorii au anunţat că în urma descinderilor au fost reţinute două persoane, printre care şi fostul preşedinte, potrivit Moldpres.

Specimenul de reptilă străveche zburătoare sau pterozaur măsura circa 9 metri în lungime, iar cercetătorii spun că a precedat păsările numărându-se printre primele vieţuitoare de pe Terra care şi-au folosit aripile pentru a vâna prada prin văzduhurile preistorice.

Echipa de paleontologici a descoperit fosilele noii specii Thanatosdrakon amaru în munţii Anzi în provincia Mendoza, din vestul Argentinei. Au ajuns la concluzia că rocile în care s-au conservat rămăşiţele reptilei datează din urmă cu circa 86 de milioane de ani, din perioada Cretacic.



Potrivit date estimate, aceste reptile zburătoare fioroase au trăit cu cel puţin circa 20 de milioane de ani înainte ca impactul unui asteroid pe teritoriul de astăzi al Peninsulei Yucatan din Mexic să distrugă aproape trei sferturi din viaţa de pe planetă, în urmă cu circa 66 de milioane de ani.

Liderul proiectului, Leonardo Ortiz, a spus într-un interviu acordat în weekend că trăsăturile nemaiîntâlnite până acum ale fosilei au necesitat noi nume pentru gen şi specie, aceasta din urmă fiind formată din combinarea cuvintelor antice greceşti pentru moarte (thanatos) şi (drakon).

A părut potrivit să-i punem acest nume, a spus Ortiz. Este dragonul morţii.

Reptila ar fi fost o apariţie înspăimântătoare. Cercetătorii, care au publicat studiul în aprilie anul trecut în revista ştiinţifică Cretaceous Research, au precizat că oasele gigantice ale fosilei clasifică noua specie drept cel mai mare pterozaur descoperit până acum în America de Sud şi unul dintre cei mai mari descoperiţi vreodată.


Până acum nu avem dovezi ale vreunei rude apropiate care să prezinte o modificare a corpului similară cu ale acestor vieţuitoare, a spus Ortiz, potrivit Agerpres.

Cum au supravieţuit gândacii asteroidului care a ucis dinozaurii: "Sunt echipaţi fix pentru asta"

Un profesor american a explicat cum au reuşit gândacii să supravieţuiască impactului devastator al asteroidului care a ucis dinozaurii, dar şi de ce aceştia vor fi aici cu mult după ce omenirea va dispărea. 

"În urmă cu 65 de milioane de ani, când piatra numită Chicxulub a căzut din spaţiu, gândacii erau aici. Impactul a provocat un cutremur masiv, dar şi erupţii vulcanice la mii de kilometri distanţă de punctul de impact. Trei sferturi dintre plantele şi animalele de pe Pământ au murit, inclusiv cei mai mulţi dinozauri. Deci cum au putut supravieţui nişte vietăţi nu mai mari de câţiva centimetri, când alte animale mult mai puternice au dispărut? Ei bine, se pare că gândacii sunt echipaţi fix pentru asta, pentru a supravieţui în cazul impactului unui meteorit. 

Corpul gândacilor nu este plat din întâmplare. Aceste insecte se pot strecura în spaţii extrem de înguste, fapt care le permite să se ascundă aproape oriunde. Când asteroidul a lovit, temperaturile au crescut extrem de repede pe suprafaţa planetei. Multe animale nu au avut unde să fugă şi au fost arse de vii, dar gândacii s-au putut ascunde în mici găuri din sol, care i-au protejat de căldura extremă. 

În plus, nici nu au murit de foame. Gândacii sunt gunoieri omnivori, asta însemnând că vor mânca orice, de la plante, animale, carton sau haine", explică Brian Lovett, profesor de Micologie, de la Universitatea Virginia de Vest, conform Science Alert. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel