EXCLUSIV  Ramona Brehoi, româncă din diaspora: Am crezut că în Vest este Dumnezeu pe pământ, dar am realizat că suntem peste vestici / video

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Ramona Brehoi, o româncă stabilită în Uruguay, a fost invitată în emisiunea ”Departe de România”, de pe DC News și ȘtiriDiaspora, unde a povestit cum a ajuns să trăiască în această țară.

Publicitate

„Am zis să încerc altceva. În 2010 m-am stabilit în Danemarca. Am plecat din România însemnând că până în august 2018 am avut o viață normală ca orice persoană tânără de vârsta mea, după facultate, master, un job foarte liniștit, dar simțeam că trebuie să schimb ceva în viața mea. Am zis că trebuie să plec, voiam să fac altceva. Nu am știut absolut nimic de Danemarca, dar am vrut să plec la studii într-una din țările nordice.

Mi-am luat bagajele cu 2 cutii de haine, doar ce mi-a trebuit și m-am mutat în Danemarca. (...) În Uruguay am ajuns tot cu două genți de fiecare - soțul, copilul și eu”, a povestit Ramona Brehoi.

Cum a ajuns să plece din Danemarca spre Uruguay

„Eu am crezut, ca orice persoană tânără, că în Vest este Dumnezeu pe pământ, că acolo se vor îndeplini toate visele, că dacă muncești vei câștiga foarte bine.

Am zis că noi suntem inferiori, că ei sunt peste noi. Scopul meu a fost să mă dezvolt. Am crezut că plecând din România sunt poate ușor inferioară. Am avut acest sentiment de inferioritate. De aceea am și plecat la studii, pentru a învăța. Dar am realizat că din punct de vedere al mentalității de viață suntem peste vestici. Suntem pregătiți pentru orice schimbare, adaptabili, învățăm ușor și cred că pentru mine a fost o ușoară dezamăgire.

În 2011 mi-am cunoscut actualul soț și am realizat că noi de fapt știm foarte multe și cred că am avut o ușoară dezamăgire. Soțul meu a spus că trebuie să ne pregătim să plecăm din Danemarca pentru că nu vedea lucruri bune în Europa.

Și atunci, după mai multe investigații făcute de el din punct de vedere economic și social am avut două variante - Noua Zeelandă și Uruguay, iar cea mai aproape de vizitat ni s-a părut Uruguay și astfel am pornit în anul 2016 într-o aventură. Am făcut un tur al țării timp de 6 săptămâni să vedem cum ni se pare, cum este și în anul 2018 când am reușit în cele din urmă să vindem casa din Danemarca și ne-am mutat în Uruguay pornind de la zero”, a mai precizat Ramona Brehoi în cadrul emisiunii ”Departe de România”.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel