Ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a dezvăluit, marți, într-o conferință de presă, pe ce rută va fi realizată linia feroviară de mare viteză, care este valoarea proiectului și când vor demara discuțiile tehnice cu partenerii chinezi în acest sens.
"Este foarte clar că nevoia de dezvoltare în România este cu mult mai mare decât posibilitățile de finanțare din fonduri europene, drept pentru care acest parteneriat cu China este binevenit. Acest parteneriat se va realiza în condițiile și respectând toate criteriile impuse de Uniunea Europeană. Am transmis partenerilor chinezi o serie de propuneri, printre care și dezvoltarea și realizarea unei linii feroviare de mare viteză.
Este un coridor european care va pleca din Viena, va ajunge la Budapesta, București și Constanța. Prima întâlnire de lucru o vom avea pe 10 decembrie, apoi în prima jumătate a lunii ianuarie. Vom începe, probabil, cu un tronson care este ușor de realizat, datorită condițiilor de teren (București — Constanța). Interesul foarte mare este să conectăm portul Constanța", a declarat Ramona Mănescu, citată de Agerpres.
"Vom începe discuțiile tehnice cu partenerii chinezi, iar în funcție de cum avansează acestea și în momentul în care vom semna contractul, se vor cunoaște și termenele precise, respectiv când încep lucrările și când se vor finaliza", a continuat ministrul Transporturilor, care a precizat că propunerea României este ca proiectul respectiv să fie realizat în parteneriat public-privat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News