Mai mulți soldați ai Căștilor albastre în Liban au fost răniți în atacurile din ultimele zile, iar Consiliul de Securitate al ONU este ”foarte îngrijorat” de această situație.
Citește și: Atacul Hezbollah asupra bazei Golani, ”rezultate dureroase”: peste 60 de răniți și 4 morți
Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat luni ”foarte îngrijorat” după ce soldați ai Căștilor albastre în Liban au fost răniți de armata israeliană, care desfășoară operațiuni militare împotriva Hezbollah în sudul țării, relatează AFP.
”În contextul ostilităților aflate în desfășurare de-a lungul Liniei albastre (între Liban și Israel, n.red.), membrii Consiliului de Securitate și-au exprimat îngrijorarea puternică după ce mai multe poziții ale UNIFIL (forța ONU în Liban) au fost atacate în ultimele zile. Mai mulți soldați ai Căștilor albastre au fost răniți”, a indicat președinția rotativă a Consiliului de Securitate, deținută în prezent de Elveția.
Cel puțin cinci membri ai Căștilor albastre au fost răniți în ultimele zile în contextul confruntărilor dintre armata israeliană și mișcarea pro-iraniană Hezbollah în sudul Libanului. Aceste atacuri au fost condamnate ferm de ONU, care a evocat posibile ”crime de război”.
Căștile albastre, din care fac parte circa 9.500 de militari din 50 de țări, se află în Liban în conformitate cu Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt războiului din 2006 dintre Israel și Hezbollah, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News