Rapid a învins Farul, iar seria de trei eșecuri consecutive a giuleștenilor a luat sfârșit.
FC Rapid Bucureşti a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 3-1 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 6-a a Superligii de fotbal, potrivit Agerpres.
Rapid a deschis scorul prin belgianul Xian Emmers (34), cu un şut din marginea careului, fără speranţe pentru portarul Marian Aioani. Atacantul croat Marko Dugandzic (38) a dublat avantajul gazdelor, cu un şut din interiorul careului, iar Alexandru Ioniţă II (88) a închis tabela la capătul unei curse personale.
Golul de onoare al campioanei a fost reuşit de Adrian Mazilu (79), cu un şut în vinclul porţii lui Horaţiu Moldovan, din marginea careului.
Farul a avut două ocazii bune la 0-0, dar Horaţiu Moldovan s-a opus golului mai întâi la şutul lui Constantin Grameni, din marginea careului, iar apoi a respins şi reluarea lui Nicolae Carnat (17).
La Rapid a debutat cu acest prilej Andrei Borza (17 ani), transferat recent de la Farul.
Farul a suferit a treia înfrângere consecutivă în campionat, după cele cu Poli Iaşi (1-3, acasă) şi Petrolul Ploieşti (2-3 în deplasare).
Rapid venea după trei înfrângeri consecutive.
FC Rapid Bucureşti - FC Farul Constanţa 3-1 (2-0), Giuleşti Superbet Arena - Bucureşti
Au marcat: Xian Emmers (34), Marko Dugandzic (38), Alexandru Ioniţă II (88), respectiv Adrian Mazilu (79).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Marcel Bîrsan (Bucureşti)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News