Rapid Bucureşti, victorie în procesul privind marca şi sigla

FOTO DC NEWS
FOTO DC NEWS

FC Rapid Bucureşti a obţinut o primă victorie în procesul privind marca. 

Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, miercuri, pe un site de socializare, că a câştigat primul din cele două procese privind mărcile "Rapid" pe care le are cu AFC Rapid, asociaţie care a administrat gruparea giuleşteană înainte de 2006, când s-a produs transformarea în societate comercială pe acţiuni conform Legii Sportului.

Într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook, FC Rapid informează că prin decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost anulată marca verbală "Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti".

"Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat astăzi soluţia în primul dintre cele două litigii privind mărcile 'Rapid'. În acest prim dosar, FC Rapid 1923 a solicitat anularea mărcii verbale 'Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti' (înregistrată în anul 2017), iar partea adversă a cerut instanţei anularea mai multor mărci, constând în embleme folosite anterior de clubul nostru, UFC Rapid şi Giuleştina. Apelul FC Rapid 1923 a fost admis în totalitate, Curtea de Apel Bucureşti anulând marca 'Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti' şi păstrând valabilitatea celorlalte mărci din portofoliul achiziţionat de la societatea falimentară Rapid", se arată pe site-ul de socializare citat.

În cel de-al doilea dosar privind înregistrarea mărcii, constând în sigla actuală a clubului FC Rapid, soluţia urmează a fi pronunţată în zilele următoare.

În ultimii ani, AFC Rapid a deschis în instanţă mai multe litigii împotriva FC Rapid, susţinând că mărcile, culorile şi trofeele clubului îi aparţin, scrie Agerpres.

AFC Rapid, asociaţie non-profit, a deţinut pentru o perioadă marca "Fotbal Club Rapid", pe care a preluat-o de la UFC Rapid, prima asociaţie care a administrat echipa de fotbal după separarea de CS Rapid realizată după 1989. În 2006, conform Legii Sportului, AFC Rapid a cedat marca societăţii comerciale SC FC Rapid SA, care a falimentat în 2016.

În 2018, societatea care administrează formaţia giuleşteană din Superligă, SC Fotbal Club Rapid 1923 SA, a achiziţionat la licitaţie, în schimbul a 406.800 de euro plus TVA, mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment, SC FC Rapid SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel