Rapid Bucureşti a perfectat două noi transferuri, un atacant şi un fundaş cu experienţă.
Rapid a anunțat, vineri, transferul atacantului Adrian Bălan (30 de ani), ultima oară la FC Hermannstadt, și al fundașului grec Anestis Nastos, liber de contract după despărțirea de OFI Creta.
"Este o onoare pentru mine să semnez cu un club precum Rapid, sunt bucuros să pot juca pentru un asemenea club și îmi doresc să ajut clubul să ajungă acolo unde îi este locul, în prima ligă din România", a declarat Bălan, pentru site-ul clubului giuleștean.
Sub comanda lui Adrian Iencsi a sosit și fundașul central Anestis Nastos, care a jucat în ultimele sezoane în prima ligă din Grecia, la OFI Crete. Acesta a mai evoluat doar pentru formații elene, precum Ethnikos, Kerkyra, Paniliakos, Panegialios sau Volos.
"Mă bucur să ajung la Rapid, este un club cu tradiție, cunoscut în Europa. Vreau să facem suporterii fericiți și să le oferim bucuria promovării", a declarat Nastos, conform Digisport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu