Rapid nu a primit licența de joc și este oficial retrogradată

Echipele de fotbal Rapid București și CS Severin nu au primit licențele de joc pentru sezonul 2013-2014 de la Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere. Universitatea Cluj a primit, de asemenea, un aviz negativ.

Comisia a decis că echipa trimisă la insolvență de patronul George Copos nu întrunește toate condițiile pentru a evolua și în sezonul viitor în Liga I. Planul de redresare al alb-vișiniilor fusese votat la Adunarea Creditorilor, însă n-a mai putut fi aprobat în timp util și de judecătorul sindic.

Rapid va ataca decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), unde speră să poată prezenta și planul de redresare aprobat de judecător, scrie gsp.ro.

”Am primit o adresă din partea Comisiei acum câteva minute în care ne comunică faptul că ne-au respins cererea de acordare a licenţei. Practic, din ce spun dânşii aici, s-a păstrat hotărârea instanţei de fond. Este o decizie nedreaptă, înseamnă că nu s-a înţeles nimic”, a declarat pentru Mediafax Ion Taban, președintele Rapidului, care a precizat că decizia de a ataca la Tribunalul de la Laussane aparține lui Geroge Copos.

Universitatea Cluj se află în aceeași situație, administratorul formației, Horia Țiril, confirmând pentru ProSport că șepcile roșii nu au primit licența și vor face recurs la TAS.

Oțelul Galați a obținut licența de joc pentru sezonul următorl al Ligii I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel