Omul de afaceri va avea o participație de peste 75% la clubul italian de fotbal.
Omul de afaceri Dan Șucu, principalul acționar al clubului de fotbal Rapid București, a devenit, miercuri, acționar majoritar al clubului italian Genoa, a anunțat gruparea din Serie A pe site-ul său oficial.
”Genoa Cricket and Football Club a anunțat că, în urma unei majorări de capital la 45.356.262 de euro, din care 5.356.262 euro cu titlu gratuit și alți 40.000.000 de plătiți pe 14 decembrie, Consiliul de Administrație a aprobat oferta investitorului român Dan Șucu.
Investitorul român, printr-un vehicul propriu de investiție, a subscris la întreaga majorare de capital, obținând în schimb o participație la capitalul social de circa 77% din Genoa CFC, lăsându-i în minoritate pe precedenții acționari”, se arată în comunicat.
Dan Șucu este figură proeminentă în panorama economică internațională, fiind președintele Confederației Patronale Concordia. Astfel, inițiativa lui Șucu va ”oferi clubului resursele necesare pentru a-și consolida ambițiile sportive”, se mai arată în document, citat de Agerpres.
Născut la București, pe 25 aprilie 1963, Șucu este fondatorul Mobexpert, cel mai mare brand de mobilă din România, cu peste 2.200 de angajați. Clubul notează că Șucu este un lider și în sectorul imobiliar, iar din 2022 este implicat și în media, cu un rol cheie în cotidianul de business ”Ziarul Financiar”.
Genoa ocupă locul 13 în Serie A după 16 etape, cu 16 puncte. În ceea ce privește clubul Rapid București, acesta se află pe locul 7 în clasamentul Superligii, cu 28 de puncte, după 20 de etape, în care a avut 6 victorii, 10 ”egaluri” și 4 înfrângeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu