Raport ANA: România nu este o ţară sursă pentru traficul de droguri

Cea mai mare cultură de cannabis descoperită vreodată în România.
Cea mai mare cultură de cannabis descoperită vreodată în România.
Alegeri prezidentiale 2024

România nu este o ţară sursă pentru traficul de droguri, cele câteva culturi de canabis descoperite nefiind reprezentative pentru cantitatea estimată a fi produsă, se arată în Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor 2011, lansat marţi.

Canabisul şi haşişul constituie cele mai traficate şi consumate droguri din România, întâlnite în marile centre universitare ale ţării (Bucureşti, Craiova, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara), droguri ce provin, în mare parte, din ţări precum Republica Moldova, Serbia, Spania şi Olanda.

Cât priveşte cocaina, aceasta rămâne un drog al marilor oraşe, fără mari modificări faţă de anii trecuţi, când acest tip de drog era semnalat, la consum, îndeosebi în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Deva, Sibiu şi Braşov.

În privinţa traficului cu heroină, România rămâne doar un punct de tranzit, deşi se remarcă o intensificare a activităţilor desfăşurate de grupările criminale, prin recrutarea de cetăţeni români pentru transportul unor cantităţi semnificative (10-80 kg).

Un concurent al drogurilor ilicite îl reprezintă plantele etnobotanice atât în ceea ce priveşte disponibilitatea pe piaţă, cât şi preţurile acestora. Aceste substanţe provin în principal din China, existând însă şi importuri din Germania şi Marea Britanie. Ele sunt introduse în România îndeosebi prin intermediul societăţilor de curierat rapid. Distribuitorii le cumpără la un preţ relativ mic, de aproximativ 2 euro pentru gram şi le vând cu un preţ de până la 22 euro pentru un gram.

Referitor la disponibilitatea drogurilor în penitenciarele din România, un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor realizat în anul 2010 reliefează faptul că cel puţin unul din patru repondenţi pot obţine, într-un interval de o săptămână, substanţe psihoactive în închisori.

Din datele prezentate în Raport rezultă că în 2010 au fost capturate peste 485 kg droguri, 32.844 comprimate, 19 doze şi 11.182 litri (droguri). Aceste cantităţi includ droguri de mare risc şi de risc.

În 2010, pe piaţa ilicită din România drogurile se vindeau cu 45.000-90.000 euro kilogramul de cocaină, 12.000-20.000 euro kg de heroină, 4.000-7.000 euro kg de haşiş şi 2.000-5.000 euro kg de marijuana.

Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor 2011 a fost prezentat marţi de directorul ANA, chestor Sorin Oprea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel