Un raport CIA arată că prințul moștenitor saudit a aprobat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi.
Joi, administraţia Biden va prezenta un raport al serviciilor de informaţii care arată că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a aprobat, în 2018, asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, scrie NBC News, care citează trei oficiali.
Lansarea acestei evaluări în public va marca un nou capitol în relația SUA - Arabia Saudită.
Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat, miercuri, că Joe Biden va lua legătura cu regele saudit și că raportul declasificat este pregătit pentru a fi prezentat.
Amintim că Jamal Khashoggi, în vârstă de 59 de ani, cetățean saudit, lucra pentru The Washington Post. Pe 2 octombrie 2018, a fost ademenit în consulatul saudit din Istanbul și ucis de o echipă de agenți cu legături strânse cu prințul moștenitor.
Oficialii americani precizau că trupul său a fost dezmembrat în parte cu un fierăstrău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News