Raport evaluare Tudorel Toader. Șerban Nicolae: Ministrul Justiției a creat așteptări

 Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a declarat miercuri că aşteptarea privind schimbarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laurei Codruţa Kovesi şi a procurorului general Augustin Lazăr a creat-o chiar ministrul Justiţiei, din perspectiva evaluării pe care a făcut-o. 

"Aşteptarea privind schimbarea Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Augustin Lazăr din funcţii în urma raportului de evaluare a creat-o chiar domnul ministru Toader. Nu i-a fost cerută de PSD, nici de lideri nici de grupurile parlamentare, nici de persoane individuale, pentru că nu şi-ar permite nimeni să facă o asemenea propunere. Nici nu ar putea ministrul Justiţiei să dea curs unei asemenea solicitări. Domnia sa a fost cel care a creat o asemenea aşteptare din perspectiva unei evaluări (...) care a fost judicios întocmită şi cu o concluzie pe măsură", a susţinut senatorul PSD la Parlament. 

În opinia sa, "nu în aceste condiţii şi nu pe decizia CCR s-ar impune revocarea din funcţie a unui şef de Parchet sau unei persoane cu funcţie de conducere în Ministerul Public". 

El a adăugat că "lucrurile s-au amestecat" şi în ceea ce priveşte auditul anunţat de ministrul Tudorel Toader. 

"Am auzit o discuţie legată şi de DIICOT. DIICOT, cel puţin în ultima perioadă, sub mandatul procurorului şef Horodniceanu nu a fost implicat în niciun fel de scandal, de dezbatere publică(...) Ba din contră, există suficiente temeiuri pentru a crede că lucrurile încep să se schimbe în bine acolo. Rezultatele profesionale sunt de apreciat, dar s-a amestecat aşa, ca într-un fel de amalgam, cu Parchetul general, care e pus pe picior de egalitate cu structuri componente (...). În tot acest amalgam lucrurile trebuie clarificate", a explicat Şerban Nicolae. 

Întrebat dacă în cadrul CEx al PSD se va solicita retragerea sprijinului pentru ministrul Tudorel Toader, Şerban Nicolae a spus că se îndoieşte, dar că nu exclude să existe o discuţie în ceea ce îl priveşte pe ministrul Justiţiei. 

"Probabil că va exista o temă de discuţie, dar la faţa locului. Sunt împotriva oricăror teme tabu, ar unor teme care nu pot fi atinse sau a unor subiecte care nu se discută", a mai spus senatorul PSD, conform Agerpres.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel